Pages

13 January 2013

Memorarea informațiilor necesare pentru examene sau profesie

Am descoperit în articolul precedent faptul că, indiferent de persoană, creierul uman nu deosebește imaginile reale de cele închipuite. Combinând acest postulat cu principiul dovedit conform căruia reținem cu o ușurință debordantă imaginile bizare, ieșite din comun, am descoperit împreună primele secrete ale unei memorări nu numai ușoare, dar și temeinice și de lungă durată: imaginile, imaginația ce le transformă în imagini bizare și asocierile ce le ordonează și le leagă unele de altele.
Aprofundând tehnica legăturilor sau a conexiunilor, astăzi ne vom ocupa de memorarea unor cuvinte abstracte, ce aparent nu pot fi imaginate cu ușurință (I). Continuând linia argumentativă în mod firesc, în partea secundă a expunerii vom evidenția modul practic prin care elevii, studenții sau cei ce exercită diferite profesii pot folosi tehnica legăturilor în avantajul și profitul lor temporal și pecuniar (II).

I. Tehnica legăturilor și memorarea cuvintelor abstracte
Astfel cum am observat în descrierea anterioară, nu este dificil să ne imaginăm termeni precum "pâine", "ouă", "portocală", etc. Aceștia ne trimit imaginația către forme, culori și texturi concrete, pe care le întâlnim în viața de zi cu zi. De asemenea, folosind tehnica legăturilor, este ușor să ne imaginăm interacțiuni ciudate între un "ardei gras" și o "cană" sau o "cană" și o "portocală".
Apropo, vă mai amintiți asocierile din articolul precedent ? Știți că primul termen era pâinea aburindă, din care mustea laptele, turnat peste ouă, etc. Vedeți ce simplu este, chiar după o săptămână în care nu ați revenit asupra imaginilor ?
Însă o problemă reală cu care ne putem confrunta în practică este memorarea termenilor ce caracterizează noțiuni abstracte, ce nu pot fi imaginate cu ușurință din simplul motiv al absenței unei forme, culori sau texturi în viața reală. Cum oare putem să memorăm termenul libertate, dacă niciodată nu ne-am confruntat cu o imagine concretă a libertății ? În acest context, următoarea listă de termeni apare ca fiind greu de imaginat/asociat/memorat:

imaginație, anxietate, libertate, dihotomie, abstract, capriciu, feeric.

De fapt, imaginația ne va ajuta și de această dată, folosindu-se însă de sprijinul inventivității. Chiar dacă termenii abstracți sunt dificil de memorat, trebuie doar să schimbăm optica imaginației noastre și să folosim o altă tehnică binecunoscută în sistemele mnemotehnice, respectiv tehnica substituirii.
Concret, vom analiza fiecare cuvânt în parte din prisma asemănărilor semantice sau simbolice pe care ni le inspiră.
Imaginația poate fi reprezentată de imaginea personajului Smeagol din Lord of the rings sau de orice alt personaj fantastic, plăsmuit de imaginația umană.
Anxietatea o putem reprezenta amintindu-ne de starea pe care o aveam în copilărie, așteptând să intrăm în cabinetul doctorului stomatolog. Vom avea, deci, propria imagine într-un hol de așteptare, aducând în plus însăși starea de anxietate și neliniște pe care o resimțeam în acele momente.
Libertatea poate fi reprezentată simbolic fie de Statuia Libertății, fie de ziarul cu denumire omonimă de pe meleagurile autohtone.
Dihotomia reprezintă o diviziune în două părți a unei anumite noțiuni. De această dată putem să ne folosim nu de un simbol, ci de însăși construcția termenului: ne imaginăm un dihor albastru atacând un om, cuvintele "dihor" și "om" fiind suficiente pentru a ne aminti de termenul dihotomie.
Abstract poate fi memorat prin amintirea tracului resimțit de un actor (sau poate de noi înșine) pe scenă, caracterizat prin dureri în abdomen (în engleză, abs). Această imagine este suficientă pentru a lega cuvântul abstract.
Capriciul poate fi reprezentat simbolic pur și simplu printr-o pizza Capriciosa.
În fine, termenul feeric poate fi apropiat fonetic de cuvântul frezie, căruia îi adăugăm un "e" în plus, rezultând "freezie", deci un cuvânt asemănător cu feerie.
Amintim din nou faptul că cele mai bune asocieri sunt cele personale, iar imaginile și simbolurile folosite mai sus au fost create exclusiv cu scop didactic.

Odată înarmați cu aceste imagini, vom folosi tehnica legăturilor explicată în articolul precedent pentru a forma asocieri bizare ce vor fi reținute instantaneu, practic fără efort, pentru o perioadă îndelungată de timp.
Așadar, Smeagol (imaginația) ne întinde o bomboană în timp ce așteptam neliniștiți să intrăm în consultație la doctorul stomatolog (anxietatea). Mulțumindu-i pentru amabilitate, îi oferim la rândul nostru ziarul Libertatea (libertate) și îl invităm să-l deschidă direct la pagina 5. Deodată, în holul de așteptare își face apariția un dihor albastru care atacă fără motiv un om aflat pe scaunul de lângă noi (dihotomie). Fiind actor în propria noastră poveste, avem trac și resimțim o durere în abdomen (abstract), dar același Smeagol ne salvează întinzându-ne o pizza Capriciosa (capriciu). Ușa cabinetului se deschide și doctorul stomatolog ne întinde și el o freezie, în chip de prietenie (feerie).

Observați faptul că am legat toate cuvintele într-o poveste bizară, folosindu-ne de tehnica povestirii (pe care o vom aprofunda în articolul viitor). Cert este însă faptul că am legat prin asocieri puternice toți termenii abstracți, simbolurile sau reprezentările din povestea noastră permițându-ne să-i redăm în ordine sau de la cap la coadă.
Reamintim importanța formării unui film mental cât mai real, cu imagini cât mai bine conturate și colorate.

II. Aplicarea practică a tehnicii legăturilor
Oricât de interesantă este posibilitatea de a forma imagini mentale ce redau liste întregi de termeni concreți sau abstracți, majoritatea dintre noi suntem angrenați în activități academice sau profesionale ce implică utilizarea practică a memoriei, pentru a ne ajuta în activitățile noastre zilnice.
Utilitatea practică a memorării unor cuvinte concrete am explicat-o în expunerea anterioară, aceste cuvinte putând fi însăși lista noastră de cumpărături.
Cât despre termenii abstracți de mai sus, ce ați zice dacă aceștia ar reprezenta principalele idei pe care un student la sociologie le expune în cadrul referatului său oral, prezentat în fața unei comisii de examen ? În loc să memoreze mecanic întreg referatul, este suficient să-și amintească povestea de mai sus pentru a dovedi că imaginația este încă importantă în societatea contemporană, mulți oameni încercând un sentiment de anxietate față de acapararea tehnologică din ce în ce mai vastă, motiv de pierdere a libertății de gândire și de formare a unei dihotomii false a capacității omului de a percepe societatea și rolul său. Deși ne îndepărtăm de ceea ce este abstract, studentul consideră că nu este vorba decât de un capriciu și nu va dura mult până ce oamenii vor fi cuprinși de feeria descoperirii propriilor capacități cognitive.

Bineînțeles, referatul poate fi mult mai amplu, dar ideile principale pot îmbrăca forma termenilor abstracți din povestea noastră, reținuți de student în ordinea în care va evolua prezentarea sa.

Să ne ocupăm însă și de cei ce se pregătesc să profeseze sau exercită deja anumite profesii.
Student la medicină sau doctor: să presupunem că trebuie să memorați în cadrul cursului de anatomie principalii mușchi ai capului:
Ne imaginăm un mim cu o față tristă (mușchii mimicii), ce mângâie un câine shar pei cu multe cute (mușchii cutanați). Acesta îi mușcă mâna (mușchii masticatori), după care se pleacă scoțând o limbă mare (mușchii limbii). Dintr-odată, câinele este răpit de un extraterestru cu ochii mari și migdalați (mușchii extrinseci ai globilor oculari).
Folosind această metodă distractivă și creând legături bizare, vom reține ușor informațiile necesare pentru examenele de la medicină sau pentru activitatea medicală curentă.

Student la drept sau avocat: în cadrul cursului de drept constituțional, trebuie să memorați izvoarele acestei materii:
Vă imaginați un judecător ce citește cu atenție în sala de judecată micuța carte tricoloră pe care scrie Constituția României. Ușa sălii se deschide și intră președintele actual al Parlamentului, cu mâinile legate la spate (legea emisă de Parlament). În spatele său, un jandarm mascat îl împinge cu o riglă (rigla ne amintește de regulamentele Parlamentului). Din prima bancă din sala de judecată, prim-ministrul actual al României ordonă jandarmului să dezlege mâinile inculpatului (ordonă = ordonanțele Guvernului). În mod surprinzător, judecătorul îi privește pe toți dintr-un tractor pe care se află steagul Uniunii Europene (tractor + steag UE = tratatele internaționale).

În acest fel, orice student sau orice persoană ce desfășoară o activitate poate să memoreze informațiile esențiale pentru dezvoltarea sa academică sau profesională.
Poate că aceste tehnici vi se par amuzante, bizare sau inutile. Poate credeți că memorarea mecanică este mai rapidă sau mai eficientă. Cu toate acestea însă, învățând să aplicați tehnicile de mai sus în cazul situațiilor concrete, rapiditatea cu care le veți utiliza va demonstra eficiența lor în fața memorării mecanice.
Trebuie doar să aveți răbdarea de a utiliza tehnicile și de a găsi asocieri stranii. În timp, avantajele acestora vi se vor arăta cu claritate, câștigând atât stimă de sine, cât și cunoștințe inestimabile.
Încheiem lecția de astăzi cu un citat al unui filosof celebru, care la rândul său se pare că folosea sistemele mnemotehnice: "Memoria este scribul sufletului", spunea Aristotel. Învățând corect tehnicile de mai sus și cele ce vor fi expuse în articolele următoare, veți scrie cu litere de foc ce niciodată nu vor fi șterse.

No comments:

Post a Comment