Mari personalități, mari oameni, memorii infinite

Am prezentat câteva sisteme și tehnici de memorare menite să ne îmbunătățească atât percepția cu privire la sarcinile ce implică memorarea informațiilor, cât și modalitatea efectivă prin care asimilăm și utilizăm informațiile. Suntem încă la începutul drumului nostru, deci urmează noi tehnici dintre cele mai importante, îngreunate progresiv odată cu avansarea antrenamentelor noastre - pe care sperăm, astfel cum am recomandat, că le efectuați zilnic.
Până atunci însă, a sosit momentul să legitimăm istoric originea și eficiența acestor tehnici. Vom prezenta astăzi principalele momente și principalii reprezentanți ai artei memoriei, astfel cum s-au perindat ei pe scena istoriei.

I. Începuturile mnemotehnicii
Istoria - sau mai degrabă legenda - consemnează primele mărturii ale utilizării sistemelor mnemotehnice în jurul anului 500 î.Hr., atunci când poetul grec Simonide din Ceos a dezvoltat cele dintâi sisteme de memorare. Se pare că acesta, aflându-se la un banchet unde fusese chemat pentru a recita poezii, a fost chemat în afara clădirii pentru a primi mesajul a doi străini. În tot acest timp, în urma unui cutremur puternic, clădirea s-a prăbușit iar toți participanții la banchet au murit zdrobiți între ruinele edificiului. Singurul care a reușit să le recunoască trupurile și să le prezinte familiilor îndurerate pentru a fi îngropate a fost poetul Simonide - care a apelat la o tehnica denumită metoda loci (sau metoda locurilor), de care ne vom ocupa la timpul potrivit.
Această așezare în legendă a începuturilor mnemotehnicii - reală sau imaginară - nu umbrește cu nimic realitatea consemnată a succesului de care s-au bucurat tehnicile de memorare în antichitate, printre personalități ilustre.
Astfel, oratorii romani obișnuiau să memoreze lungile discursuri pe care le rosteau în Senat sau în Agora (piața publică) și prin care câștigau faimă și respectul ascultătorilor. Dintre aceștia, este cunoscut faptul că Cicero utiliza îndeobște metoda locurilor pentru a susține adevărate perle ale oratoriei antice, discursuri ce uneori depășeau 4 sau 5 ore și care ar fi fost imposibil de susținut fără o memorie puternică și ordonată.
Însuși Cicero a recunoscut că memoria sa este antrenată constant prin aceste tehnici, în cartea De oratore recomandând celor ce doreau să stăpânească arta discursului însușirea și practicarea regulată a acestor sisteme și tehnici de memorare.
Un alt om de stat roman, Quintilian, a recomandat la rândul său eficiența de care se bucură mnemotehnica.

II. Arta memoriei în evul mediu
Cu timpul, aceste tehnici au devenit o adevărată artă a memoriei, fiind utilizate de învățați nu numai pentru memorarea discursurilor, dar și pentru a reține informații variate, din toate domeniile. Aristotel este menționat ca fiind un împătimit al mnemotehnicilor, motiv pentru care era recunoscut în antichitate drept o adevărată enciclopedie umană.
Ulterior, metodele de memorare au pătruns și în lumea monahală, călugării folosindu-le pentru a reține pasajele biblice importante sau învățăturile promovate de sfinți. Dacă ați văzut vreodată o carte bisericească veche, ați observat poate cu uimire că aceasta are desenate pe marginile fiecărei pagini tot felul de modele, însemne sau chiar scene ce ilustrează cele scrise. Cu cât cartea era mai veche - apropiindu-se de epoca medievală - cu atât complexitatea desenelor era mai mare.
Explicația este simplă. Decorațiunile paginale erau realizate pentru a spori imaginația cititorului, ajutându-l să-și fixeze în memorie, prin tehnici de memorare, informațiile ce erau redate în scris. În perioada ce a precedat apariția tiparului, cărțile fiind extrem de rare, aceste mici tehnici erau utile pentru ca un călugăr ce avea la dispoziție o carte rară pentru o perioadă limitată de timp să memoreze cât mai mult din aceasta.
Printre cei mai cunoscuți utilizatori ai tehnicilor de memorare în perioada medievală se numără Sfântul Toma d'Aquino, Giordano Bruno, Raimond Lull, Erasmus din Rotterdam, etc.

III. Memoria și rolul ei în prezent
Odată cu apariția tiparului și înmulțirea copiilor în care era scrisă o carte, deci odată cu răspândirea informațiilor și accesul tot mai ușor la acestea, chiar și învățații au început să utilizeze tot mai rar arta memoriei, știind că referințele lor sunt stocate în cărțile ce se găsesc pe rafturile bibliotecii.
Mai mult, după apariția mijloacelor electronice de stocare și după utilizarea acestora pe scară largă, fiecare persoană poate să aibă acces imediat la întregul tezaur de cunoaștere al omenirii, fără a fi nevoită să memoreze informațiile necesare pentru dezvoltarea culturii generale sau pentru profesie.
Dar acest progres informatic este un regres mental evident. Într-o conversație pe teme de cultură generală, cel ce nu a memorat informațiile de bază va trebui să utilizeze mijloacele moderne de stocare pentru a răspunde chiar și unor întrebări banale - aspect ce împiedică conversația și denotă incultură.
În concursurile școlare sau în cadrul examenelor, elevii și studenții nu au acces la informația digitalizată, deci vor trebui să se bazeze exclusiv pe memoria lor.
În exercitarea profesiei, redarea din memorie a informațiilor relevante facilitează aplicarea lor la cazurile concrete ce trebuie soluționate spontan, fiind de neconceput căutarea furibundă în lumea informatică.
Așadar, memoria continuă să aibă un rol important în viața noastră cotidiană, iar uitarea sistemelor și tehnicilor de memorare echivalează cu uitarea identității noastre culturale, personale și profesionale.
În țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Franța sau Anglia, promotori ai artei memoriei încearcă să revigoreze aceste tehnici antice, organizând campionate de memorare naționale, internaționale și chiar mondiale.
Performanțele concurenților par incredibile: memorarea a sute sau chiar mii de cifre, a câtorva nume și chipuri, a datelor și evenimentelor istorice, a poeziilor sau a extraselor literare, totul în intervale de câteva minute. În realitate, concurenții sunt departe de genialitate, fiind însă foarte aproape de perseverență, pasiune și înțelegere profundă a principiilor ce alcătuiesc sistemele și tehnicile de memorare.
Aceeași determinare sperăm să o sădim și în sufletele voastre, înțelegând din rândurile ce preced că oricine poate avea o memorie fabuloasă. Chiar dacă nu toți suntem sau vom ajunge la nivelul de notorietate și înțelepciune al personalităților istorice de mai sus, utilizând sistemele și tehnicile de memorare corecte le vom călca pe urme, știind că suntem pe drumul cel bun către înțelepciune, cunoaștere și desăvârșire.